Cum se naste o fobie?

        In 1920, John Watson "construieste" experimental o fobie. El reuseste sa induca unui baietel de 11 luni o teama puternica de soricei si prin extensie, de orice lucru care ii reaminteste de ei. Procedeul e simplu. Watson prezinta copilului, cunoscut in psihologie ca micul Albert, un soricel alb inofensiv, declansand in acelasi timp un zgomot puternic. Desi initial, cand micului Albert i se prezinta doar soricelul, fara asocierea de zgomot, acesta nu manifesta nicun fel de teama, ulterior, cand prezentei soricelului i se asociaza zgomotul puternic, micul Albert incepe sa manifeste frica fata de soricel, frica ce creste progresiv, odata cu repetarea experimentului. Dupa un timp, micului Albert incepe sa ii fie teama de iepuri si catei, avand blana alba, asemeni soricelului, ba chiar de peruci si barbi de Mos Craciun.

       Mecanismul prin care micului Albert ii este indusa teama de soricei se numeste conditionare si consta in asocierea unui stimul cu un alt stimul, avand ca rezultat o reactie anticipativa din partea subiectului caruia ii este prezentat doar primul stimul. Cu alte cuvinte, desi subiectul ia contact doar cu primul stimul, el reactioneaza si la al doilea, chiar daca este absent, numai pentru ca in trecut fusese si el prezent impreuna cu primul stimul.

       Conditionarea de acest fel, numita si clasica, a fost facuta celebra de catre Pavlov. Ea este mecanismul prin care se naste, printre altele, o fobie.

       Imaginati-va ca un copil vede pe strada un catel si vrea sa-l atinga si sa se joace cu el. Daca este tras de mana de parinti si i se spune repetat-vezi ca te va musca sau daca se intampla ca acesta sa latre, este posibil ca, pe viitor, copilul sa asocieze cateii cu pericolul, chiar nejustificat si sa planga sau sa manifeste teama la vederea lor.

       Vestea buna este ca, asa cum, prin conditionare, se ajunge la fobie, parcurgand drumul inapoi, prin deconditionare, se si anuleaza fobia.

       Revenind la experimentul lui Watson, acesta si-a propus deconditionarea fricii micului Albert fata de soricei, dar, acesta nu a mai fost adus la spital si deconditionarea nu a mai fost posibila. Dupa un secol de la experiment, H. Beck a incercat sa afle ce s-a intamplat ulterior cu micul Albert si a aflat ca, in mod tragic, acesta a murit la varsta de 6 ani de hidrocefalie.